Căutare în DEX - Dicționarul explicativ al limbii române

Pentru căutare rapidă introduceți minim 3 litere.

SCĂPARE DIN VEDERE - cuvântul nu a fost găsit.

 

Rezultate suplimentare

 

Rezultate din Literatură pentru SCĂPARE DIN VEDERE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 60 pentru SCĂPARE DIN VEDERE.

Ion Creangă - Amintiri din copilărie

... școlăriță a fost însăși Smărăndița popii, o zgâtie de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de întrecea mai pe toți băieții și din carte, dar și din nebunii. Însă părintele mai în toată ziua da pe la școală și vedea ce se petrece... Și ne pomenim într-una din zile că părintele vine la școală și ne aduce un scaun nou și lung, și după ce-a întrebat de dascăl, care cum ... scăpărau picioarele; și trec pe lângă casa noastră, și nu intru acasă, ci cotigesc în stânga și intru în ograda unui megieș al nostru, și din ogradă în ocol, și din ocol în grădina cu păpușoi, care erau chiar atunci prășiți de-al doilea, și băieții după mine; și, până să mă ajungă, eu, de frică ... Costache, cel răgușit, balcâz și răutăcios, nu mai avea stăpânire asupra mea. Dar nu-i cum gândește omul, ci-i cum vrea Domnul. Într-una din zile, și chiar în ziua de Sfântul Foca, scoate vornicul din sat pe oameni la o clacă de dres drumul. Se zicea că are să treacă Vodă pe acolo spre mănăstiri. Și bădița Vasile n-are ...

 

Paul Zarifopol - Din istoria poeziei românești

... Paul Zarifopol - Din istoria poeziei româneşti Din istoria poeziei românești de Paul Zarifopol Alexandrescu - Bolintineanu Cu acești doi poeți munteni, prin excelență așezați între clasicii noștri școlărești, stăm în plină influență a ... mai numeroși aceia care s-au pierdut în adâncul uitării. Faimosul BĂ©ranger, puternicul liric al timpilor moderni, poet popular cu aristocratice forme, și unul din capetele cele mai judicioase ale Franței, zice că multe din cântecele sale mici l-au costat două și trei săptămâni de lucru; mărturisire ce dovedește câtă strășnicie trebuie să aducă un autor la compunerea scrierilor ... nu este de mirare dacă desăvârșirea lipsește la mulți, cărora încă nu le lipsește talentul, și dacă literatură noastră nu se compunea până în anii din urmă decât din niște balade tradiționale, inspirații necultivate ale suferinței și ale naturii sălbatice, nu este, zic, de mirare dacă literatura noastră nu a dat încă ... și Gh. Asachi. De fabulele lui Alexandrescu nu e locul să pomenim aici. Pentru dezvoltarea de față, avem însă nevoie a cita aici, din fabula Dervișul și fata, versurile următoare: Se povestește cum că odată, Un derviș pustnic, om cuvios, S-amorezase, văzând o fată Cu trup subțire, cu ...

 

Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria

... Titu Maiorescu - Limba română în jurnalele din Austria Limba română în jurnalele din Austria de Titu Maiorescu 1868 Stilul jurnaliștilor români din Transilvania, Bucovina și Banat a ajuns într-o stare ce nu mai îngăduie tăcerea cu care a fost primit până acum ... un cântec, dar nu intonăm o chestiune de naționalitate. Însă nemții zic: eine Frage betonen, adică a releva, a accentua. Telegraful din 28 aprilie 1868 zice: "Keglevich mai vine o dată asupra interpelațiunei de alaltăeri. La aceasta răspunde ministrul, că el nu poate avea în vedere numai singuratecii, ci tesaurul întreg al Statului." "Keglevich mai vine o dată asupra" vrea să zică: mai revine, nemțește: kommt nochmals auf ; "singuratecii", pe care ... avea în vedere ministrul, sunt indivizii, nemțește: die Einzelnen. În Federațiunea din 22 apr. 1868: "Un public ales constatator din baroni, conți, principi." Românește: compus din. Nemțește: bestehend aus. Românește: de la o persoană demnă de crezut, sau din izvor destul de sigur. Nemțește: aus glaubwĂ¼rdiger Quelle. Închipuiți-vă un francez care ar zice: Je peux affirmer de fontaine croyable. Tot Federațiunea din ... liberă. Transilvani a își începe no. 1 ...

 

Ion Luca Caragiale - O zi solemnă

... vara. Rar se găsește o panoramă așa de plăcută și atât de luminată: la miazănoapte, trâmba podgoriilor aci aproape, și mai sus, în depărtare, treptele din ce în ce mai azurii ale Carpaților; la miazăzi, câmpia vastă, care se-ntinde, ușor povârnită, până departe-n Dunăre. La spate, cea din urmă treaptă a munților; în față, nețărmurita zare a câmpiei. Se poate zice că Mizilul este poarta Bărăganului. Alături se află ... capitala districtului în altă parte, la Versailles, de exemplu. Atunci, Leonida a propus guvernului o altă soluțiune: să se ia câte o bucată din cele trei județe limitrofe, să se facă un trup, care să se declare județ de sine stătător cu capitala Mizil. Soluțiunea era neadmisibilă, din cauza crizei de care suferea tezaurul public. Fără să renunțe a gândi la realizarea visului său într-un timp mai oportun, Leonida a ... opus comenduirea corpului respectiv de armată. - Atunci, dacă nu se poate regimentul 32, înființați-ne un liceu clasic și mutați la Mizil Facultatea de medicină din Iași! La aceasta s-a opus Ministerul Cultelor. - Sau clădiți-ne un teatru național cu o subvenție ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Cine sunt albanesi%C4%AD%3F

... Crețu. Melc e un cuvînt separat, care este cu același sens și la CelțÄ­: în dialecte celtice melcii «limagon». Codobelc este o acomodațiune consonantică din codomele. Cubelc e o contracțiune din codobelc. În fine, codomele este o composițiune din douÄ• vorbe, după cum e francesul colimaçon din «cochlias -|- limax». La Români dară trăesce codomele alăturea cu melc și cubele, deși la AlbanesÄ­ a supraviețuit numai composițiunea: cadmilÄ­ «limacon ... tĂ³te. La Români, ca și la AlbanesÄ­, n trecut în r se pĂ³te reîntĂ³rce la primitivul n. In Moldova r din n e maÄ­ des în graiul vechiÅ­, în Cazania mitropolitului Varlam, în glossele românescÄ­ din documentele slavice de la Ștefan-cel-Mare, peste tot în textul Psaltirii Scheiane. In Transilvania r din n, obicinuit chiar astădzÄ­ la Moți, ne apare desvoltat la culme în texturile Măhăcene de lângă Turda de pe la 1600: lură = lună, cire = cine ... fost de de-mult observate în trĂ©cÄ•t de Kopitar, de Miklosich, de Ascoli. FĂ³rte pe larg eÅ­ am urmărit o mică parte din acĂ©stă vastă sferă în studiul meÅ­ sub titlul: «O pagină ...

 

Mihail Kogălniceanu - Prefață la Cronicile României sau Letopisețele Moldaviei și Valahiei

... în tine de mare mirare este, cu atâtea spurcăciuni de obiceiuri ce se trag până azi în tine, Moldovo!" etc. Când asemene accente dureroase ieșeau din pieptul bătrânilor noștri cronicari, fiecare din ei om de stat însemnat al timpului său — Miron Costin, mare vornic al Moldovei, care zicea lui Duca vodă: "Să nu dăm locul, că ... a despoitorilor norodului , spre a întrebuința propriile sale cuvinte [1]. Revoluțiunea sa națională, și totodată socială, este sâmburele nu numai al revoluțiunii din 1848, dar și al actului de emancipațiune din 2 mai 1864. Fanarioții se izgonesc din domnia Moldovei și a Țării Românești. Pe urmă naște rezbelul între Rusia si Turcia din 1828-1829. Pacea de la Adrianopol se încheie. Autonomia principatelor se consfințește prin acest tratat în chip pozitiv. Domniile române viagere și alese, după datina ... de a se rosti liber, ea avea nevoie a se lupta, și se luptă cu bărbăție, și în contra influenței active din afară din partea Turciei și a Austriei, și în contra presiunii fără de margini a guvernului vitrig al lui Vogoridi, rânduit caimacam cu ...

 

Grigore Alexandrescu - Polovraci

... al unui cioban și în copilăria sa păzea oile părintești, în poalele muntelui Vâlcan, unde se află și astăzi stâna familiei sale, ocupată de ciobani din același neam. Despre aceasta putem fi înșine chezași, căci am petrecut o noapte în stâna familiei lui Scorei și am băut acolo cel mai dulce ... prin destoinicia sa la rangul de căpitan. Cea dintâi grijă după sosirea noastră acolo ne fu să vizităm peștera de salactiți, ce este într-una din stâncile de care am vorbit. Ieșind din curtea bisericii pe o portiță spre miazănoapte, apucarăm pe malul Oltețului pe sub stânca din dreapta: acum trebui, după o expresie țărănească, să ne luăm inima în dinți, căci poteca era râpoasă și așternută cu pietriș, care, la cea mai ... sfârșit sosirăm la intrarea peșterii; acolo aprinserăm făcliile și intrarăm. La cele dintâi pasuri noi ne oprirăm; ni se păru că ne aflăm într-una din acele cetăți încântate ce le-a inventat imaginația zâmbitoare a poeților arabi; ne văzurăm ocoliți de o mulțime de figuri de ... Împotrivă, contrastând cu această scenă, o despărțire formează un alcov; o femeie se arată în fund și privește prin dantelele unei perdele ce se coboară ...

 

Alexei Mateevici - Spre lumină!

... cererile ei. Vedem că ne aflam într-o stare nespus de grea în fața alegerilor. Vedem, de asemenea, că este destul de greu de scăpat din starea asta. Și putem să spunem că luminarea cât mai grabnică a mulțimilor de oameni întunecați este singura scăpare. Învățătura poporului a fost și este întotdeauna foarte dorită și însemnată. Ea întotdeauna s-a cerut de noi, căci ea este ... lucrul luminător, despre care vorbim, să meargă lin și bine, este de trebuință să fie unite puterile care fac acest lucru. De aceea, tovărășia luminătorilor din fiecare sat ar trebui să fie legată de asemeneași tovărășii din alte sate, adică să știe ce se face pe acolo și cum mai merg trebile tovărășiei de acolo. Pentru asta, pot să se întrebuințeze toate ... face alta. Nici e de vorbă că acest lucru este foarte însemnat: el ar uni în „gânduri și simțuri“ pe toți moldovenii noștri din Basarabia și atunci nimeni dintr-înșii n-ar fi zăpăcit (amăgit) și n-ar sta mult la gânduri în înaintea alegerilor, căci ar ști bine ...

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Tendenționismul și tezismul în artă

... de la cel social. Deci, cum am zis, creațiunea artistică, la urma urmei, este pricinuită de înrâurirea mijlocului natural și social, și mai ales acest din urmă are înrâurirea hotărâtoare, el e cel de căpetenie. Chateaubriand, pentru a ne da icoana măreață a naturii sălbatice, a ... îndemână. Dar că asemenea legături există e mai presus de îndoială. Artistul ne dă numai ceea ce primește și nu poate să ne dea decât din ceea ce primește. În lanțul nesfârșit al cauzelor și efectelor din universul nostru, cauza se schimbă cu efectul și ceea ce a fost azi cauză, mâine e efect. Așa și cu arta. Efect al ... ei, idei și sentimente în armonie cu cele primite. Acestea sunt, în câteva cuvinte, tezele pozitive și esențiale care mi-au părut că ies lămurit din cele spuse de mine. Din aceste baze fundamentale iese tot ce am spus până acuma în privința teoretică literară. Asupra acestor câteva chestii fundamentale, cei care vor să mă critice ... de o teorie, și altfel de cealaltă, uneori în mod cu totul opus. Dl Roman, după cum se vede, face parte, după credințele sale literare, ...

 

Alexei Mateevici - Lupta moldovenilor pentru drepturi

... Alexei Mateevici - Lupta moldovenilor pentru drepturi Lupta moldovenilor pentru drepturi de Alexei Mateevici Înaintea privirilor întregului nostru popor moldovean din Basarabia se desfășură un larg câmp, care trebuie lucrat cu toate silințele, ca să dea roadele cuvenite. Acest câmp este starea în care ne aflăm ... care așteaptă numai dezvoltarea (desfășurarea) lor. Și odată desfășurate, ele pentru totdeauna ne vor face pe noi fericiți în toate privințele. Să ne sculăm dar din somnul nostru, cum s-au sculat acum mai mult de un veac frații noștri de peste Prut. Să ne pornim munca în pace și liniște ...

 

Paul Zarifopol - Artă și virtuozitate

... delicată ingeniozitate e construit ritmul larg, mișcarea rallentando, în perechile de versuri care încheie primele două strofe și în prima pereche a strofei din urmă! E liniștea serii rurale; e și calmul humorului, care ne așteaptă în cele două rânduri finale, din ce în ce mai scurte și mai uscate. Spanac rezonanță metaforică persiflantă; sonoritate colțuroasă, seacă, în finala cu măcăit batjocoritor: aci e maximum de contrast ... ale graiului românesc le găsește cititorul bine deprins în orice duzină de pagini scrise de Maniu; însă mai sigur, cred, în afară de unele tablouri din Jupânul care făcea aur și din Lângă pământ (În zăvoiul piticului, Drumul de noapte, Fântâna părăsită, Vedenie de toamnă, Înnoptare, Glumă de toamnă, Măgarul, Povestea din sat), în Poveștile necuviincioase și în Întunecatele din volumul, aproape de negăsit acum: Din paharul cu otravă. * * * E o virtuozitate care face ce vrea. Și ca alții, cum se poate vedea în perfecta aplicație tradiționalistă din primele bucăți în Lângă pământ. Maniu se joacă de-a Alecsandri, sau chiar de-a Eliade Rădulescu (...Și focuri blestemate scot ...

 

Au fost afişate doar primele 10 de rezultate. Mai multe rezultate din Literatură...